Image Alt

Activități

Ultimele activități reprezentative

C@rte în sate

Elevii şcolii noastre au participat la atelierele de lectură în colaborare cu asociaţia „Eu, tu şi ei” în perioada iulie – octombrie 2018.

Silvia Nichita, manager al proiectului c@rte în sate:

“Într-o societate din ce în ce mai debusolată, copiii și tinerii, mai ales cei din mediul rural, au nevoie de modele pozitive pe care să le urmeze. În zonele rurale, mai ales în cele îndepărtate de oraș, nu există, din păcate, servicii  publice de natură educativă, culturală pe perioada vacanței de vară, iar copiii sunt adesea excluși din planurile autorităților. Prin aceste ateliere le oferim o oportunitate de învățare chiar la ei în sat. Aducerea unor profesori noi, a unor bibliotecari, scriitori, voluntari din rândul elevilor de liceu va avea un impact benefic asupra copiilor și îi va încuraja să se dezvolte, să își lărgească orizonturile. Atelierele, la care copiii vor avea acces gratuit, sunt o combinație de lectură, joacă, socializare și învățare pe parcursul vacanței de vară, cu continuitate pe parcursul școlii, prin înființarea unor cluburi de lectură în școli.”

Pe urmele strămoșilor

Având în vedere că buciumul este o adevărată emblemă a comunei Spulber, în ultimii ani am reuşit să reorganizăm formaţia de buciumaşi şi să-i instruim pe copii pentru a face faţă concursurilor iar rezultatele sunt mai mult decât mulţumitoare.

Proiectul Pe urmele strămoşilor, derulat în şcoala noastră, a fost un prilej deosebit de valorificare a obiceiurilor şi tradiţiilor din zonă.